PremiumTAXI

Politică de Confidențialitate pentru şoferi

Politică de Confidențialitate (sofer)

 

Notificări de confidențialitate pentru Şoferi, conform Regulamentului general european privind protecția datelor („GDPR”)

Actualizat în Ianuarie 2019

Informațiile pe care vi le oferim mai jos oferă o privire de ansamblu asupra abordării noastre în ceea ce privește prelucrarea datelor dumneavoastră cu caracter personal și a drepturilor dumneavoastră în baza prevederilor legislației de protecţia datelor în legătură cu utilizarea aplicației noastre de intermediere servicii transport în regim taxi și/sau în regim de închiriere cu șofer(aplicația „PremiumTAXI”).

Sumar

  1. Informații privind operatorul de date
  2. Scopurile prelucrării și categoriile de date prelucrate
  3. Temeiul prelucrării
  4. Prestatori de servicii de prelucrare și alte categorii de destinatari
  5. Drepturile dumneavoastră
  6. Securitatea datelor
  7. Perioada de retenție

 

1. Informații privind operatorul de date

Operatorul de date, conform prevederilor art. 4 pct. 7 GDPR pentru şoferi pe teritoriul României:

Prime mobilitate urbana SRL

Str. Galaxiei, Nr.7, Sc. B,Brasov, România

Telefon: +0747736486
Adresă de e-mail: PremiumTAXIAPT@Gmail.com

2. Scopurile prelucrării și categoriile de date prelucrate

Prin prezenta ne propunem să vă informăm cu privire la diversele tipuri de date cu caracter personal pe care le prelucrăm și scopurile în care facem acest lucru.

 

2.1 Comandarea curselor

Atunci când se utilizează Aplicația PremiumTAXI, punem în legătură directă cererea de transport („Pasagerii”) și ofertele de transport („Șoferii”). Trebuie să furnizați date cu caracter personal pentru a utiliza aplicația PremiumTAXI, date pe care le prelucrăm pentru a presta serviciul respectiv. Informațiile suplimentare facultative sunt marcate ca atare.

În contextul serviciului de intermediere transport în regim taxi/regim închiriere, următoarele date cu caracter personal vor fi prelucrate în conformitate cu prevederile art. 6 GDPR în vederea desfășurării contractului, respectarea obligațiilor legale și/sau satisfacerea unui interes legitim al operatorului:

  • Nume și prenume, data naşterii, oraşul, ţara naşterii, adresă de e-mail, numărul de telefon. Se prelucrează și datele localizării dumneavoastră GPS în timp ce sunteţi conectat la aplicaţie, coordonatele de start și de destinație ale cursei dumneavoastră, informații despre dispozitivul dumneavoastră, informații despre operatorul de taxi/transportatorul autorizat pentru efectuarea de transport în regim de închiriere cu șofer,adresa companiei, informații despre contul de comerciant înregistrat la procesatorul de plăți, informații despre evaluarea pasagerilor, numărul de înmatriculare și modelul vehiculului, indicativul, culoarea și marca autovehicului cu care se realizează cursa (și documentele impuse de lege pentru autorizare), numărul de curse, rata de finalizare și anulare a curselor și parola aleasă în formă criptată.
  • În plus, colectăm, prelucrăm şi utilizăm următoarele categorii speciale de date personale referitoare la dumneavoastră: CNP, seria şi numărul Cărții de Identitate, numărul permisului de conducere.

La momentul înregistrării, datele dumneavoastră cu caracter personal sunt fie introduse (de ex., numele), fie primite direct de la dispozitivul dumneavoastră (de ex., locația GPS), fie furnizate de către transportatorul autorizat pentru efectuarea de transport în regim de închiriere cu șofer. Va trebui sa activați transmiterea locației dumneavoastră GPS prin intermediul sistemului de operare al dispozitivului dumneavoastră (de ex., smartphone, tabletă etc.). Avem nevoie de coordonatele GPS ale locației dumneavoastră pentru a ne permite să vă direcționăm înspre locul de preluare al Pasagerului. Pentru serviciile de transport în regim de închiriere, locațiadumneavoastră este necesarășipentru calculul tarifar al cursei.

Vom transmite datele locației GPS și numele, poza de profil (dacăne-aţi furnizat una), numărul de telefon, numele operatorului de taxi/transportatorului autorizat declarat, indicativul, culoarea și marca vehiculului, numărul de înmatriculare al vehiculului către Pasagerul care a plasat comanda, în scopuri de identificare.

Pasagerul vă poate apela după acceptarea cursei si în timpul acesteia, prin intermediul aplicației de Pasager, unde este afișat numărul de telefon mobil pe care l-ați furnizat în timpul înregistrării. Acest lucru este necesar pentru ca Pasagerul să vă poată contacta pentru a vă furniza detalii suplimentare legate de locul de preluare, dacă este necesar.

Nu vă putem oferi serviciile aplicației, de realizare a legăturii între cererea unei curse cu acceptarea dumneavoastră a acesteia, dacă nu prelucrăm datele dumneavoastră personale prezentate mai sus. Acest lucru nu se aplică informațiilor opționale.

2.2 Prevenirea fraudei și neplata

Pentru a preveni comportamentul fraudulos, telefonul mobil al șoferului ne transmite datele de localizare GPS la intervale scurte în timpul călătoriei cu vehiculul contractat, permițându-ne să cartografiem întregul parcurs al unei călătorii. Facem acest lucru pentru că vrem să ne asigurăm că șoferii nu extind intenționat ruta pentru a obține o remunerație mai mare. În același timp, putem corecta reclamațiile nejustificate ale Pasagerilor, demonstrând cursul real al unei călătorii. Prelucrarea datelor de localizare GPS are loc pentru dumneavoastră, pentru pasageri și pentru protecția noastră, în temeiul art. 6 alin. (1) lit. f) GDPR.

 

2.3 Eliminarea erorilor, servicii pentru clienți și îmbunătățirea funcționalității

Pentru a putea elimina erorile din cadrul aplicației PremiumTAXI, pentru a răspunde anumitor solicitări specifice ale şoferilor cu privire la funcționalitățile sau la serviciile de comandă și pentru a adapta aplicația PremiumTAXI la nevoile şoferilor, următoarele date cu caracter personal sunt prelucrate în vederea îndeplinirii contractului conform prevederilor art. 6 alin. (1) lit. b) GDPR:

  • Nume și prenume, data naşterii, oraşul, ţara naşterii,adresă de e-mail, numărul de telefon. Se prelucrează și datele localizării dumneavoastră GPS în timp ce sunteţi conectat la aplicaţie, coordonatele de start și de destinație ale cursei dumneavoastră, informații despre dispozitivul dumneavoastră, informații despre operatorul de taxi / transportatorul autorizat pentru efectuarea de transport în regim de închiriere cu șofer, adresa companiei, informații despre contul de comerciant înregistrat la procesatorul de plăți, informații despre evaluarea pasagerilor, numărul de înmatriculare și modelul vehiculului, indicativul, culoarea și marca vehiculului, numărul de curse, rata de finalizare și anulare a curselor și parola aleasă în formă criptată.

Apelurile iniţiate către noi nu sunt înregistrate fără consimțământul dumneavoastră.

Dacă ne este suficient, lucrăm cu date anonimizate, și nu cu date cu caracter personal.

 

2.4 a) Noutăți și oferte personalizate

Veți primi oferte și publicitate din partea noastră dacă v-ați exprimat acordul pentru a primi noutăți și oferte personalizate (publicitate, vouchere și promoții) și pentru a vizualiza mesaje publicitare bazate pe utilizarea aplicației („retargeting”) în timpul procesului de înregistrare, sau ulterior, în profilul dumneavoastră din aplicație. Ne referim aici la scrisori informative nepersonalizate (trimise tuturor şoferilor) și personalizate (trimise doar dumneavoastră pe baza unei analize a frecvenței utilizării aplicației PremiumTAXI) trimise electronic prin e-mail, SMS, MMS, mesaje în aplicație, mesaje push către dispozitivul dumneavoastră (smartphone, tabletă, PC etc.). Pentru a vă trimite publicitate personalizată, vom prelucra datele de utilizare a aplicației de către dumneavoastră. Datele de utilizare a aplicației sunt informații referitoare la numărul de instalări, înregistrări și curse. Pe baza acestor date veți primi oferte speciale și mesaje publicitare din partea noastră.

În acest sens, vom prelucra următoarele date cu caracter personal conform prevederilor art. 6 alin. (1) lit. a) GDPR:

  • nume și prenume, ID şoferului, adresă de e-mail, număr de telefon mobil, poză de profil (opțional), data înregistrării, limba, versiunea aplicaţiei PremiumTAXI, detaliile de autentificare, datele de localizare GPS la momentul comandării și finalizării unei curse, ID dispozitiv, IDFA (identificatorul Apple pentru publicitari), GAID (identificator publicitate Google), adresă IP și datele de utilizare (frecvență de utilizare, informații cu privire la numărul de instalări ale aplicației, numărul de înregistrări și cel de curse).

Când vă înregistrați, ne prezentaţi permisul de conducere. Persoanele cu vârsta sub 18 ani, nu sunt admise ca șoferi de taxi / în regim închiriere cu șofer. Prin urmare, presupunem că nu sunteți mai mic de 18 ani.

Vă rugăm să luați în calcul că retragerea și modificările aferente sunt valabile doar pe viitor (nu și retroactiv) și vor intra în vigoare sau vor fi implementate în cel mult 48 de ore de la retragerea consimțământului. Această întârziere se datorează unor rațiuni tehnice ce nu permit implementarea mai rapidă.

2.5 b) Reclame personalizate Facebook

Pentru a putea afișa anunțuri individuale despre serviciile noastre în cadrul rețelei sociale Facebook și pe site-urile partenere Facebook, lucrăm cu publicul de pe Facebook. Facem acest lucru pentru ca reclamele săpoată fi adaptate exact la nevoile clientului. Baza este un proces de marcare, în care ID-ul de identificare (IDFA sau GAID) de la dispozitivul clientului (de ex., smartphone-ul) este trimis automat sau manual către Facebook printr-o anumită interfață, cu implicarea unui furnizor de servicii selectat de PremiumTAXI. PremiumTAXI creează apoi o listă de clienți care au efectuat anumite acțiuni cu aplicația PremiumTAXI. Pot fi selectate numai anumite acțiuni predefinite (de ex., instalarea aplicației PremiumTAXI în ultimele 30 de zile). În cele din urmă, Facebook compară ID-ul clienților cu ID-ul persoanelor care au un profil Facebook, definește anumite grupuri (de ex., grupul 1: instalare în ultimele 30 de zile) și afișează anunțuri corespunzătoare pentru aceste grupuri. Clienții care nu sunt, de asemenea, utilizatori ai Facebook nu pot fi comparați prin Facebook și publicitatea nu le este afișată. În contextul reclamelor personalizate Facebook, vom procesa următoarele date în conformitate cu art. 6 alin. (1) lit. a) GDPR: ID-ul de anunțuri (IDFA de la Apple sau GAID de la Google).

Vă rugăm să luați în calcul că retragerea și modificările aferente sunt valabile doar pe viitor (nu și retroactiv) și vor intra în vigoare sau vor fi implementate în cel mult 48 de ore de la retragerea consimțământului. Această întârziere se datorează unor rațiuni tehnice ce nu permit implementarea mai rapidă.

2.6 Studii și chestionare

Dacă v-ați exprimat acordul pentru primirea de studii și chestionare în cadrul procesului de înregistrare sau ulterior, în profilul dumneavoastră din aplicația PremiumTAXI, sub „Setări date personale”, și v-ați exercitat opțiunea de acolo, vă vom contacta după o cursă sau în orice alt moment în contextul studiilor și chestionarelor nepersonalizate sau personalizate (trimise doar dumneavoastră și bazate pe o analiză a frecvenței utilizării aplicației PremiumTAXI) trimise electronic (e-mail, SMS, MMS, mesaje în aplicație, mesaje push) și vă vom solicita participarea. În acest sens, vom prelucra următoarele date cu caracter personal conform prevederilor art. 6 alin. (1) lit. a) GDPR:

  • nume și prenume, ID şoferului, adresă de e-mail, număr de telefon mobil, poză de profil (opțional), data înregistrării, limba setată, tipul cursei (de ex., nivel începător), versiunea aplicației PremiumTAXI, detaliile de autentificare, datele de localizare GPS la momentul rezervării și finalizării unei curse, ID dispozitiv, IDFA (Identificator de publicitate, Apple, Identificator pentru agenții de publicitate), IFV (Identificator de publicitate, Identificatori de furnizori), GAID (Identificator de reclame Google), adresa IP, datele de utilizare (frecvență de utilizare, informații cu privire la numărul de instalări ale aplicației, numărul de înregistrări și cel de curse).

 

Vă rugăm să luați în calcul că retragerea și modificările aferente sunt valabile doar pe viitor (nu și retroactiv) și vor intra în vigoare sau vor fi implementate în cel mult 48 de ore de la retragerea consimțământului. Această întârziere se datorează unor rațiuni tehnice ce nu permit implementarea mai rapidă.

2.7 Evaluarea Șoferilor

Pasagerii vă pot evalua pe dumneavoastră și vehiculul dumneavoastră prin intermediul aplicației PremiumTAXI. Aceasta înseamnă evaluarea dumneavoastră şi a vehiculului cu un număr cuprins între 1 şi 5 stele, după finalizarea unei curse. Fiecare evaluare este inclusă într-o medie a evaluărilor, efectuată de noi. Pentru şoferii angajaţi de un operator de taxi / transportator autorizat pentru efectuarea de transport în regim de închiriere, vom transmite evaluarea către angajator, numai cu consimţământul şoferului respectiv sau în baza contractului pe care îl avem încheiat cu aceștia.

Pasagerii pot, de asemenea include și şoferi favoriți sau blocați. Acest lucru implică reținerea numelui, evaluării şi pozei de profil a dumneavoastră în profilul lor.

 

3. Temeiul prelucrării

În general, procesarea Datelor cu caracter personal este necesară în vederea desfășurăriiactivității specifice scopului prelucrării, mai exact, furnizării serviciilor prin intermediul aplicației PremiumTAXI.

În general, vi se solicită să furnizați datele dumneavoastră cu caracter personal în mod obligatoriu.

Pentru a putea prelucra datele dumneavoastră cu caracter personal, PremiumTAXI se bazează pe diferite temeiuri juridice, după cum urmează:

  • i) Prelucrarea este necesară pentru a face demersurile necesare înaintea încheierii contractului între dumneavoastră și PremiumTAXI, precum şi pentru desfășurarea contractului existent;
  • ii) Prelucrarea se bazează pe consimțământul dumneavoastră ca temei juridic pentru colectarea, prelucrarea și utilizarea datelor dumneavoastră cu caracter personal cum ar fi, de exemplu, pentru scopuri de marketing, astfel cum este permis de legea aplicabilă;
  • iii) Prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligații legale;
  • iv) Prelucrarea este necesară în scopul interesului legitim al societății de a prelucra respectivele date. În desfășurarea activității sale, PremiumTAXI prelucrează datele dumneavoastră pentru a vă putea oferi serviciile solicitate, de corelare a cererii de transport cu oferta dumneavoastra, astfel cum este descris în prezenta Politica.

 

4. Prestatori de servicii de prelucrare și alte categorii de destinatari

Prestatori de servicii de prelucrare. În anumite situații datele dumneavoastră cu caracter personal sunt prelucrate de către furnizori externi. Acest lucru impune transmiterea datelor dumneavoastră cu caracter personal furnizorilor noștri externi, pentru un anumit scop (limitat la obiectul respectiv). Ne-am selectat furnizorii cu atențieși le-am atribuit sarcinile în scris. Aceștia sunt obligați contractual să respecte instrucțiunile noastre și am obținutinformațiicu privire la măsurile tehnice și organizaționale pe care le iau în vederea prelucrării datelor cu caracter personal în condiții de siguranță. De asemenea, le solicităm furnizorilor noștri de servicii să respecte reglementările de protecție a datelor aplicabile. Colaborăm cu furnizori din UE și alte țări din SEE. Am încheiat contrate de prelucrare cu furnizorii noștri externi conform prevederilor art. 28 alin. (3) din GDPR, clauzelor contractuale standarde UE conform prevederilor art. 28 alin. (7) din GDPR sau transferul se bazează pe o hotărâre a Comisiei UE conform art. 45 GDPR (de ex., Privacy Shield). Stocăm toate datele prin intermediul unui furnizor de servicii cloud din UE sau în infrastructuri și sisteme IT din cadrul locațiilor noastre din UE. Colaborăm cu furnizori de servicii IT care facilitează serviciile aplicației, cât și eliminarea erorilor, furnizarea serviciilor pentru clienți și îmbunătățirea funcționalității. Colaborăm și cu furnizori de servicii de plată, care facilitează prelucrarea plăților conform prevederilor punctului 2.2. În plus, colaborăm cu un serviciu de prevenire a fraudei pentru a ne proteja împotriva situațiilor de neplată, conform punctului 2.3. Dacă v-ați exprimat acordul să primiți informații și oferte personalizate (punctul 2.5) și să fiți contactat de noi pentru studii și chestionare (punctul 2.6), atunci lucrăm cu agenții și prestatori de servicii de marketing.

Alte categorii de destinatari. PremiumTAXI poate dezvălui date cu caracter personal unor alte terțepărți. Pentru a facilita desfășurarea activităților în legătură cu scopurile prelucrării detaliate anterior, comunicăm aceste date către terți, incluzând partenerii PremiumTAXI, cum ar fi:

  • afiliați, respectiv societăți din grupul din care face parte PremiumTAXI,
  • clienți corporate,
  • furnizori de servicii operaționale, precum servicii de curierat, telecomunicații, IT, plăți, prelucrare, formare, stocare, arhivare, servicii aferente asistenței pentru clienți;
  • orice partener de afaceri, investitor, cesionar (actual sau potențial) pentru a facilita tranzacțiile cu active comerciale (care pot include o fuziune, achiziție, datorie sau vânzare de bunuri);
  • consilieri profesioniști, precum auditori sau avocați;
  • autorități de reglementare, organe profesionale și/ sau autorități publice pentru conformitate cu reglementărilor aplicabile.

Ne rezervăm însă dreptul de a divulga informații în ceea ce vă privește dacă suntem obligați prin lege sau dacă ni se solicită aceste lucruri de către autoritățile administrative (de ex., poliție sau instanțe de judecată etc.).

 

5. Drepturile dumneavoastră

Aveți dreptul de a ne solicita informații în orice moment cu privire la datele dumneavoastră cu caracter personal pe care le reținem, cât și cu privire la originea, destinatarii sau categoriile de destinatari cărora le sunt transmise sau divulgate aceste date, scopul reținerii și prelucrării, perioada de retenție, procedura noastră decizională automatizată, dreptul la portabilitatea datelor, existența dreptului de rectificare, ștergere, restricționare sau opoziție împotriva prelucrării și dreptul de transmitere de sesizări autorității de supraveghere.

În baza condițiilor prevăzute de legislația aplicabilă (GDPR), aveți următoarele drepturi:

  • (i) Dreptul de acces: Aveți dreptul de a vi se comunica, la cerere, dacă datele dumneavoastră cu caracter personal sunt prelucrate, și dacă da, aveți dreptul de a solicita accesarea acestora. Informațiile includ, printre altele, scopurile prelucrării, categoriile de date cu caracter personal afectate și destinatarii sau categoriile de destinatari cărora le-au fost divulgate sau le vor fi divulgate datele dumneavoastră cu caracter personal. Aveți dreptul de a obține o copie a datelor cu caracter personal prelucrate. Pentru copii suplimentare, vă putem percepe o taxă rezonabilă, în baza costurilor administrative.
  • (ii) Dreptul la rectificare: Aveți dreptul de a obține din partea noastră rectificarea datelor dumneavoastrăcu caracter personal incorecte. În funcție de scopul prelucrării, aveți dreptul de a completa datele cu caracter personal incomplete, inclusiv prin intermediul unei declarații suplimentare.
  • (iii) Dreptul la ștergere („dreptul de a fi uitat”): Aveți dreptul de a ne solicita săvăștergem datele cu caracter personal.
  • (iv) Dreptul la restricționare: Aveți dreptul de a solicita restricționareap relucrării datelor dumneavoastrăcu caracter personal. În acest caz, datele respective vor fi marcate și pot fi prelucrate de noi doar în anumite scopuri.
  • (v) Dreptul la portabilitatea datelor: Aveți dreptul de a primi datele dumneavoastră cu caracter personal pe care ni le-ați furnizat, în format structurat, comun și care poate fi citit de aparate, șiaveți dreptul de a transmite aceste date unei alte entitățifărăobiecții din partea noastră.
  • (vi) Dreptul de a obiecta:

Aveți dreptul de a obiecta, pe motive legate de situația dumneavoastră, în orice moment, față de prelucrarea datelor dumneavoastră cu caracter personal de către noi, și ni se poate solicita să nu vă mai prelucrăm datele cu caracter personal. Dacă aveți dreptul la obiecțieși vi-l exercitați, nu vom mai prelucra datele dumneavoastră cu caracter personal în scopul respectiv. Exercitarea acestui drept nu presupune niciun cost.
Acest drept poate fi invalidat în special dacă prelucrarea datelor dumneavoastră cu caracter personal este necesară pentru formalitățile aferente încheierii unui contract sau pentru îndeplinirea unui contract deja încheiat.

Ne rezervăm dreptul de a răspunde solicitărilor primite în termenul permis de lege, precum și de a ne proteja împotriva unor solicitări rău-intenționate sau nejustificat repetate.

6. Securitatea datelor

Am luat măsurile tehnice și organizatorice adecvate pentru a garanta securitatea datelor, în special pentru a vă proteja datele cu caracter personal împotriva accesării de către terți, cât și împotriva modificării, pierderii sau distrugerii intenționate. Aceste măsuri sunt revizuite periodic și adaptate conform celor mai noi tehnologii. Transferul datelor dumneavoastră de la dispozitivul dumneavoastră (de ex., smartphone) către noi este întotdeauna criptat.

7. Perioada de retenție

Datele dumneavoastră vor fi reținute pe durata desfășurării contractului. În principiu, vă vom păstra datele cu caracter personal pe durata solicitată sau permisă de legislația aplicabilă. După încetarea relației contractuale dintre noi, vă vom reține datele pe o perioadă de trei ani de la acest moment. În plus, prevederile legale (de ex., perioadele de retenție în baza legislației fiscale) impun reținerea anumitor date despre dumneavoastră pe o perioadă de zece ani. Ulterior, vom elimina/șterge datele dumneavoastră cu caracter personal din sistemele și evidențele noastre și/sauvom lua măsuri pentru a le anonimiza, astfel încât să nu mai puteți fi identificat în baza acestora.

Dacă se inițiază o măsură legală sau disciplinară, datele cu caracter personal pot fi păstrate până la finalul acestei acțiuni, inclusiv eventualele perioade de apel sau de recurs, iar apoi vor fi șterse sau arhivate, conform prevederilor legislației aplicabile.

PremiumTAXI nu poate fi ținut repsonsabil pentru modalitatea în care sunt prelucrate datele șoferului de către (i) prestatorul autorizat al serviciului de transport, (ii) pasagerii, (iii) alți prestatori de servicii contractați de către șofer (e.g. intermediatorul de servicii de plată). Pentru evitarea oricărui dubiu, PremiumTAXI nu este responsabil de prelucrarea datelor pasagerilor de către șofer în afara aplicației.

8. Folosirea locatiei in background

 

Locatia in background este preluata constat pentru a reusi livrarea corecta si eficienta a comenziilor catre dumneavoasta, indiferent de starea aplicatiei(Foreground/Background).

Folosim tehnologii pentru determinarea locatiei, inclusiv GPS si alti senzori(Proximitate, Giroscop, Compas si Accelerometru).

Informatiile preluate sunt memorate local doar pentru o perioada scurta de timp si nu sunt folosite de terti.